„Dansul mi-a permis să renasc.
Mișcarea a devenit limbajul meu al libertății, unde cuvintele nu-și mai aveau locul.”

Interviu realizat de Fabio, pentru proiectul TRANScenDANCE (Franța, 2025)

–

Introducere

Ca parte a proiectului TRANScenDANCE, oferim cuvântul persoanelor transgender și/sau non-binare pentru a împărătși o perspectivă asupra experiențelor lor în spațiile artistice și de performanță. Scopul este de a face aceste medii mai incluzive, primitoare și reprezentative pentru diversitatea identităților de gen.

În acest interviu, realizat de Fabio, o cunoaștem Elisea, o femeie trans în vârstă de 23 de ani și dansatoare formată la Conservatorul de Dans din Paris. Își împărtășește călătoria, provocările, dezamăgirile, dar și speranțele și reflecțiile despre rolul corpului și al identității în artă și în societate. Mărturia ei evidențiază realitatea traiectoriilor trans în spațiile culturale și nu numai.

Călătorie și primii pași în dans

[00:00:15] Fabio
Pentru început, te-ai putea prezenta și să ne spui puțin cine ești?

[00:00:20] Elisea
Numele meu este Élisea, am aproape 23 de ani. Am crescut în Lyon, iar la 16 ani m-am mutat la Paris pentru a mă înscrie la Conservatorul Național de Dans. Acesta a fost un pas decisiv în viața mea, modelându-mi atât parcursul artistic, cât și pe cel personal.

[00:01:00] Elisea
Nu provin dintr-o familie care să mă poată susține financiar. Din momentul în care am ajuns, a trebuit să muncesc: chelneriță, casieriță, bonă… Am învățat foarte devreme ce înseamnă precaritatea. Echilibrarea acestor locuri de muncă cu pregătirea intensivă de la Conservator a fost extrem de dificilă. Foarte repede, am simțit presiunea spre productivitate: trebuia mereu să dai mai mult, să performezi și să treci prin epuizare.

[00:02:10] Elisea
În al doilea an la Conservator, am decis să încep tranziția. Asta a schimbat totul: relația mea cu mine însămi, cu corpul meu și felul în care ceilalți mă priveau.

[00:03:00] Elisea
La un an după ce mi-am terminat studiile, am ales să nu urmez un masterat. Aveam nevoie de timp pentru mine — să reflectez asupra drumului meu și să mă vindec de anumite răni.

[00:03:40] Elisea
Am fost, de asemenea, profund dezamăgită de lumea dansului. Am văzut violență, tăceri și o obsesie pentru producție. Am crezut că va fi un spațiu al emancipării, dar era un sistem competitiv care mă sufoca.

Tranziție și identitate

[00:05:00] Fabio
Când vorbești despre tranziția ta, care au fost cele mai semnificative momente?

[00:05:10] Elisea
Ceea ce m-a frapat cel mai mult este cât de mult îți schimbă relația cu lumea. Oamenii prezintă adesea tranziția ca pe ceva personal, dar, în realitate, ea remodelează și relația ta cu ceilalți, cu instituțiile, cu societatea în ansamblu.

[00:06:40] Elisea
Fiind prima persoană trans-sexuală declarată deschis la Conservator, însemna să fiu constant sub lumina reflectoarelor. În loc să mă protejeze, mi s-a spus că depindea de mine să „le dau altora timp” să se adapteze. Ca și cum ar fi trebuit să absorb greșelile și agresiunile. Nu m-am simțit niciodată protejată – nici de profesorii mei, nici de instituție.

[00:07:30] Elisea
Și, în ciuda tuturor acestor lucruri, familia mea a fost mereu acolo pentru mine. Am avut norocul să fiu susținut în fiecare etapă. Asta mi-a permis să continui și să nu mă prăbușesc.

Provocări și reziliență

[00:12:30] Fabio
Care au fost cele mai mari provocări din călătoria ta?

[00:12:45] Elisea
În primul rând, izolarea. La Conservator, m-am simțit foarte singură.

[00:13:20] Elisea
Apoi, precaritatea: plata chiriei, finanțarea tranziției mele, lucrul suplimentar… M-am simțit zdrobită de această logică de productivitate permanentă.

[00:15:10] Elisea
Și apoi lumea dansului în sine. Am crezut că voi găsi deschidere acolo, dar am găsit mai ales indiferență, uneori respingere. Nu era o lume care să mă protejeze.

[00:19:10] Elisea
Nu am abandonat dansul, dar am ales să caut spații mai blânde, mai colective, unde corpul să poată exista în afara suferinței și a competiției.

Relația cu corpul și cu dansul

[00:25:00] Fabio
Ce rol a jucat dansul în relația ta cu corpul tău?

[00:25:15] Elisea
Dansul a fost întotdeauna primul meu limbaj. Dar înainte de tranziție, mi-am experimentat corpul ca pe o constrângere, ca pe un obstacol.

[00:26:50] Elisea
Odată cu tranziția mea, a trebuit să reînvăț să dansez. Am vrut ca dansul să devină un spațiu al reconcilierii. Astăzi, dansul este o modalitate de a celebra cine sunt, nu de a o ascunde.

[00:28:40] Elisea
Când dansez, spun: „Asta sunt eu.” E vulnerabil, dar e și eliberator.

Micro- și macro-violențe în instituții

[00:32:00] Fabio
Ne poți povesti despre violențele pe care le-ai trăit de-a lungul călătoriei tale?

[00:32:15] Elisea
Au fost multe.

• Într-o zi, în timpul unei probe, creatoarea de costume a refuzat categoric să-mi facă un costum de femeie. În fața celor cinci asistenți ai ei, în timp ce stăteam acolo doar într-un tanga, mi-a măsurat corpul și a tot spus că acelea nu erau măsuri de femeie – de la umeri până la glezne. Și nimeni din atelier nu a vorbit.

• La Conservator, am fost și eu obligată să danseze roluri masculine, cum ar fi în Sărutul de Thomas Lebrun. Am spus nu, dar mi s-a spus că așa trebuie să fie. 
• Unele activități au fost împărțite în fete/băieți. De fiecare dată, a fost o formă de violență: a trebuit în mod constant să-mi justific locul. 
• În timpul unui examen, am fost strigată pe numele de naștere și am fost discriminată în fața întregului public. A fost o umilință brutală și nimeni nu și-a cerut vreodată scuze. 

[00:35:20] Elisea
Nu am fost niciodată protejată de instituție. Nici de profesorii mei, nici de administrație. Dimpotrivă, mi s-a spus că este rolul meu să îndur greșelile, să „le dau timp altora”.

[00:36:30] Elisea
Și mai târziu, într-un alt context profesional, am simțit și eu o competitivitate exacerbată între femei. Unele colege mi-au spus explicit să nu am caracteristici sexuale „mai feminine” decât ale lor. Ca și cum ar fi trebuit să-mi moderez feminitatea ca să nu le deranjez. A fost umilitor și m-a izolat și mai mult.

Opinii despre societate

[01:05:00] Fabio
Cum vezi locul persoanelor trans în societatea de astăzi?

[01:05:15] Elisea
Există progrese, se deschid unele spații. Dar există încă multă violență, adesea normalizată. A fi trans astăzi înseamnă încă a fi expus constant.

[01:10:00] Elisea
Suntem prea adesea reduse la tranziția noastră. Dar suntem oameni întregi, cu istorii, cu talente. Da, sunt o femeie trans, dar sunt și dansatoare, o muncitoare, o prietenă.

Mesaje și concluzii

[01:20:00] Fabio
Ce mesaj ai dori să transmiții tinerilor trans?

[01:20:15] Elisea
Că nu există o singură modalitate de a trăi o tranziție. Fiecare persoană își inventează propriul drum. Da, este dificil, dar nu suntem niciodată singuri.

[01:22:10] Elisea
Și vreau să spun, de asemenea, că avem dreptul să fim fericiți. Viețile noastre nu ar trebui să fie definite doar de suferință. Există, de asemenea, bucurie, mândrie și frumusețe.

[01:24:45] Elisea
Mulțumesc.

Notă editorială

Acest interviu a fost realizat și scris de Fabio pentru proiectul TRANScenDANCE, cofinanțat de Programul Erasmus+ al Uniunii Europene.

Prin vocea Élisei — prima femeie trans declarată de la Conservatorul ei — această conversație explorează puterea corpului ca spațiu al rezistenței, creației și auto-recuperării.

Mărturia ei dezvăluie puterea necesară pentru a exista în cadrul instituțiilor artistice, pentru a transforma durerea în mișcare și marginalizarea în lumină.

O poveste vitală care ne amintește cum dansul poate deveni un act de supraviețuire și libertate.

Fabio, pentru proiectul TRANScenDANCE
© Proiectul TRANScenDANCE – Erasmus+ 2025