„Visez la o lume în care explicațiile sunt inutile —
în care să-ți rostești numele este suficient.”

Interviu realizat de Ariadne, pentru proiectul TRANScenDANCE (Italia, 2025)

–

Introducere

Ca parte a proiectului TRANScenDANCE, continuăm să explorăm modul în care mișcarea, arta și adevărul personal se intersectează în viețile artiștilor transgender și non-binari din Europa. Fiecare voce aduce o lumină unică asupra căutării comune a autenticității și apartenenței.

În această conversație, condusă de Ariadne, o cunoaștem pe Liriophe, o actriță și profesoară italiană a cărei poveste vorbește cu blândețe, dar și puternic, despre rezistență și curaj tăcut. Alegând să trăiască discret într-o societate încă marcată de prejudecăți, ea reflectă asupra vizibilității, educației și responsabilității reprezentării. Cuvintele ei dezvăluie o înțelegere profundă a ceea ce înseamnă să locuiești într-un corp pe care lumea insistă să-l definească – și să-l revendici prin artă, compasiune și integritate.

–

A fi artist și a trăi incognito

„Trăiesc foarte incognito. ”Nu vorbesc deschis despre trecutul meu pentru că, în Italia, percepția asupra corpurilor transgender sau queer este încă puternic legată de munca sexuală. Dacă ești transgender, ești imediat asociat cu prostituția – ca și cum nu ai putea fi altceva sau juca alte roluri.

Îmi trăiesc viața ca o femeie cisgender, mișcându-mă prin oraș aproape invizibilă. Când eram mai tânără, eram fericită de asta; acum, că sunt mai în vârstă, nu mi se mai pare corect ca cineva să fie nevoit să se ascundă sau să se prezinte în public – chiar și doar la o cafea cu o prietenă. Sunt mereu în gardă, de teamă că s-ar putea întâmpla ceva. Încă există multă transfobie și misoginie în Italia, iar lumea artei nu face excepție.

–

Stereotipuri și reprezentare în mass-media

„Invitarea persoanelor trans la televizor poate contribui la creșterea gradului de conștientizare, dar prea des se face greșit – transformându-le în spectacole, mai degrabă decât în ​​oameni. Acest lucru întărește caricaturarea femeilor și bărbaților trans drept «ciudați» sau, mai rău, glume.”

Regret profund acest lucru, pentru că îi face pe oameni ca mine să aleagă invizibilitatea. Nu mă etalez. Nu am nevoie de operații la sâni sau de ruj strălucitor ca să mă simt reală – sunt naturală și rezervată. Dar dacă le-aș fi spus regizorilor sau agenților de casting că sunt transgender, nu mi s-ar fi dat niciodată multe dintre rolurile pe care le-am jucat – Julieta, asistenta ei, o mamă, o mătușă, chiar și o călugăriță. În Italia, persoanele trans sunt rareori văzute ca fiind capabile să joace personaje obișnuite – o soție, un părinte, un profesor.

–

Predare și reprezentare

„În viața mea de zi cu zi, sunt învățătoare la școala primară — ceva aproape de neconceput pentru o femeie trans din Italia. Nimeni de la școală nu-mi cunoaște trecutul. Dar cred că oameni ca mine, care lucrează în liniște în școli, pot face o diferență. Putem ajuta la demontarea prejudecăților care consideră anumite identități marginale sau deviante.”

Într-o zi, un copil l-a insultat pe altul spunându-i: „Ești gay!”. Le-am spus calm că a fi gay este exact ca și cum ai avea ochi căprui sau albaștri – este o caracteristică personală, nu o insultă. Unii profesori ar fi putut ignora acest lucru, dar am vrut să explic că nu este nimic în neregulă cu a fi diferit. Visul meu este o lume în care explicațiile sunt inutile – în care a-ți spune numele este suficient, fără a fi nevoie să-ți specifici sexul.

–

Discriminare și invizibilitate

„Am experimentat atât rasismul, cât și transfobia în timpul tranziției mele, între 12 și 19 ani. Ulterior, am devenit aproape invizibilă – m-am integrat în societate datorită trăsăturilor mele feminine. Știu că sunt norocoasă, dar e un sentiment dulce-amar.”

Dacă m-aș ridica și aș spune: „Sunt Liriophe și am fost bărbat”, aș fi discriminată imediat. Am văzut asta și în cazul altora – persoane trans și homosexuale batjocorite la televizor, reduse la glume. Se pare că existăm pentru divertisment, nu pentru înțelegere.

Chiar și în arte, frumusețea este definită în mod restrâns. Teatrul permite puțin mai multă diversitate, dar a fi o femeie trans înseamnă a te confrunta cu tot ceea ce se confruntă femeile cis – hărțuire, glume, excludere – într-o industrie dominată de bărbați. După cum spunea autoarea italiană Michela Murgia, discriminarea este intersecțională: genul, rasa, clasa socială, toate se acumulează. Spun adesea că am ales karmic cea mai grea cale: sunt metisă, femeie, trans, artistă și profesoară. Tot ce fac este precar. Și totuși, mă simt bine. Mă simt eu însămi.”

–

Siguranță, limite și găsirea propriilor oameni

„Ca actriță trans care nu își exprimă public orientarea sexuală, trăiesc într-un fel de ascundere. Pe scenă, atâta timp cât sunt văzută doar ca actriță, totul este în regulă. Dar în pauze, oamenii fac glume despre persoanele sau femeile gay – și asta doare.”

În timp, am învățat să-mi aleg colaboratorii. Îți creezi în mod natural o familie de oameni cu aceleași gânduri: femei, oameni queer, alții care înțeleg. Există multă misoginie inconștientă – oamenii cred că insultele sunt un compliment, când nu sunt. Dacă vrei să mă complimentezi, vino și invit-mă la o cafea. Lasă-mă pe mine să aleg dacă accept sau nu.

„Am muncit din greu să mă respect, iar asta a schimbat mediul din jurul meu. Nu mai experimentez violență sau situații nesigure. Împreună cu fostul meu psiholog, merg acum la școli pentru a vorbi cu părinții despre sprijinirea – nu judecarea – copiilor care simt că nu aparțin genului lor atribuit.”

–

Familie, Iubire și Vindecare

„Am avut noroc — părinții mei au știut întotdeauna cine sunt. M-au protejat. M-au încurajat să dansez și erau conștienți că sunt un copil fragil, care se poate confrunta cu situații periculoase. Nu toate persoanele trans au acest privilegiu. Multe sunt date afară din casele lor sau bătute.”

Dacă propriii tăi părinți nu te iubesc, cum te pot iubi alții? În cazul meu, dragostea a venit din lume înainte de a veni din familia mea. Acum, am o relație frumoasă cu ei, dar a fost nevoie de muncă – ani de dialog.

„A explica aceste realități nu este ușor. E ca și cum ai încerca să-i spui unui bărbat cum e să trăiești ca femeie sau să ieși afară de frică din cauza hainelor pe care le porți. Oamenilor le este greu să-și imagineze o viață pe care nu au fost nevoiți să o trăiască niciodată.”

–

Către o incluziune reală

„Ar fi suficient să nu facem distincții — să-i primim pe oameni așa cum sunt. Dacă cineva care arată a bărbat se prezintă drept Jasmine, pur și simplu o întâmpini pe Jasmine.”

În televiziune și în mass-media, visez la o vreme în care persoanele trans vor fi apreciate pentru talentul lor, nu pentru că sunt „diferite”. În care o femeie trans va putea juca roluri de mamă, avocată, asistentă medicală – roluri care reflectă realitatea.

Oamenii îmi spun „Nu pari trans”, ca și cum ar fi un compliment. Nu este. Înseamnă că a fi trans este încă văzut ca ceva rușinos sau indezirabil. Chiar și oamenii bine intenționați reproduc această discriminare, pentru că este înrădăcinată în cultura noastră patriarhală.

Nu prezinți pe cineva spunând: „Acesta este prietenul meu heterosexual”. Totuși, acest lucru se face în continuare pentru persoanele gay sau trans. Este o discriminare subtilă, dar puternică. Trebuie să o dezvățăm. Persoanele trans sunt ființe umane – nu o categorie de gen.

Trebuie să creăm spații incluzive, în care nimeni nu este definit de trecutul sau aspectul său — la fel cum foștii deținuți nu ar trebui să fie însemnați pe viață. Toată lumea merită șansa de a o lua de la capăt.

–

Notă editorială

Acest interviu a fost realizat și scris de Ariadne pentru proiectul TRANScenDANCE, cofinanțat de Programul Erasmus+ al Uniunii Europene.

Prin vocea lui Liriophe, actriță, profesoară și femeie trans, această mărturie dezvăluie puterea tăcută a celor care trăiesc între vizibilitate și protecție.

Este o poveste despre demnitate, rezistență și dreptul de a exista pe deplin fără etichete — unde scena devine atât un adăpost, cât și o oglindă a adevărului.

Ariadne, pentru proiectul TRANScenDANCE
© Proiectul TRANScenDANCE – Erasmus+ 2025