„Înțelegerea începe cu ascultarea —
iar curajul poate lua cele mai blânde forme.”

Interviu realizat de Raluca, pentru proiectul TRANScenDANCE (România, 2025)

–

Introducere

Ca parte a proiectului TRANScenDANCE. În cadrul proiectului, continuăm să amplificăm vocile persoanelor transgender și non-binare, oferindu-le spațiu pentru a-și împărtăși experiențele trăite și reflecțiile despre identitate, apartenență și exprimare. Aceste povești ajută la construirea unei înțelegeri mai incluzive a diversității de gen și a realităților cu care se confruntă persoanele queer din întreaga Europă.

În acest interviu, realizat de Raluca, îl cunoaștem pe Ash, o persoană trans și non-binară în vârstă de 19 ani din România. Prin perspectiva sa calmă și atentă, Ash vorbește despre ce înseamnă să crești și să trăiești autentic într-o societate în care vizibilitatea vine încă odată cu vulnerabilitatea. El împărtășește perspective despre discriminare, siguranță, exprimare de sine și importanța respectului, empatiei și conștientizării. Mărturia sa este atât sinceră, cât și plină de speranță – o reamintire a faptului că înțelegerea începe cu ascultarea și că curajul poate lua multe forme blânde.

–

Introducere și identitate

[0:00:00] Ash

Numele meu este Asher. Sunt numit și Ash. Am 19 ani. Sunt foarte fericit să fiu aici. Folosesc pronumele „el” și „ei”, dar și „el” și „lui” sunt în regulă. Nu mă deranjează niciunul dintre ele. Mulțumesc că m-ai invitat.

[0:00:15] Raluca

Mulțumesc pentru disponibilitate. Și voi începe cu prima întrebare. Ai dori să ne împărtășești cum este viața pentru o persoană transgender în țara ta, în România?

–

Viața de persoană trans în România

[0:00:28] Ash

Simt că e un pic dificil, într-un fel, în cadrul comunității queer de aici. Simți că aparții locului și că te așezi într-un fel de confort, mai ales pentru că am atât de mulți prieteni care sunt queer. Dar în afara ei, mai ales când încerc să ies din bulă, deoarece, în general, în Europa de Est e un pic mai dificil. E un pic mai deschisă decât în ​​alte părți ale Europei sau, să zicem, în partea de vest a lumii. Mai ales acum, în ultimii ani, simt că se extinde puțin. Cel puțin încercările, în general, de vizibilitate queer devin din ce în ce mai evidente. Și mi-a dat o oarecare speranță, prin toți pașii pe care îi putem face pentru a crea conștientizare. Simt că ar ajuta și mulți tineri, pentru că știu că, în copilărie, m-am simțit un pic neajutorat în acest sens.

–

Percepția publică și reprezentarea în mass-media

[0:01:50] Raluca

Și care este opinia publică despre transgender în România? Cum o percepeți?

[0:01:56] Ash

Am impresia că e un subiect tabu sau, într-un fel, uneori suntem tratați ca niște creaturi mitice sau cu un sentiment dezumanizant de genul „asta nu e nimic real” sau cred că e o trăsătură de personalitate, pentru că, din ce am văzut în presa românească, e un fel de caricatură, mai ales pentru femeile trans pe care le-am văzut, sau pur și simplu e un fel de umor crud. Deci, în acest sens, e un pic vulnerabil să te expui public ca persoană transgender sau queer.

–

Discriminare și bariere sistemice

[0:02:46] Raluca

Și cum înțelegi cuvântul discriminare? Te-ai simțit vreodată discriminat în viața socială, în educație, în sănătate, în serviciile publice, nu știu, aplicând pentru studii, căutând un loc de muncă sau…

[0:03:09] Ash

Simt că nu este vorba doar de excludere în ansamblu, ci și de lipsa de spațiu acordat pentru a educa pe această temă sau pentru a da naștere la cine ești. Am impresia că mulți oameni, pur și simplu pentru că nu înțeleg subiectul sau au o concepție predefinită despre ce înseamnă pentru ei să fii transgender sau queer, resping imediat acel lucru sau, în anumite cazuri, se holbează la tine ca și cum ai vorbi într-o altă limbă. Am experimentat discriminarea ca persoană queer. Nu eu personal, nu am aplicat încă la niciun loc de muncă. Așa că nu aș putea vorbi despre aplicarea la locuri de muncă ca persoană trans, dar am văzut oameni care se luptă cu asta, mai ales când vine vorba de documente legale sau pur și simplu de a fi abordați așa cum își doresc. Eu, la școală, am început tranziția, aș spune, în timpul adolescenței, undeva pe la 14 ani. Și când am început să mă întreb, poate că identitatea mea de gen nu mai este aceeași cu cea care mi-a fost atribuită la naștere. Chiar și în cadrul grupurilor de prieteni, cred, de când am început să mă orientez prin intermediul prietenilor de la școală și să-i prezint, de genul „hei, cred că s-ar putea să fiu non-binar” sau pur și simplu experimentez cu genul meu, iar mulți dintre ei m-au susținut foarte mult. Am avut câțiva despre care am aflat mai târziu că, deși nu erau acolo, mi-au spus „da, da, da”. Am aflat că vorbeau pe la spatele meu, spunând lucruri de genul: „Oh, asta nu există sau e doar un lucru pe care îl inventezi doar pentru atenție”. De ce m-aș expune intenționat și mi-aș face viața mult mai grea pentru atenție? Ca să nu mai vorbim cât de greu este, din câte știu eu, să obții schimbarea documentelor legale pentru a arăta genul preferat sau numele tău. Trebuie să mergi literalmente în instanță ca și cum ai fi judecat pentru crimă sau ceva de genul ăsta. E ridicol și foarte greu când vrei doar să trăiești ca orice altă persoană. Ce m-a ajutat a fost să am prieteni în care puteam avea încredere, să le spun și să mă destăinui și să le spun: „Hei, îmi place să mă numesc Ash.” Prefer să mă simt eu însămi când folosesc pronume masculine. Așa mă identific și să învăț cu adevărat cum să fiu sincer, nu în sine, într-un mod agresiv, ci pur și simplu în ceea ce privește cine ești și cum te cunoști pe tine însuți și identitatea ta. Dar faptul că am acel sistem de sprijin m-a ajutat foarte mult și asta mi-a dat chiar și curajul să mă destăinui și față de profesorilor mei de la facultate în primul an de facultate. A fost foarte stresant pentru mine să mă prezint pur și simplu drept Ash, pentru că nu mai făcusem asta unei figuri autoritare, unui educator. Nu am avut niciodată curajul să o fac. Am avut această dorință în adâncul sufletului, dar nu o aveam în mine, pentru că e un salt de credință înfricoșător, mai ales pentru că nu se vorbește prea mult despre asta sau nu o vezi des, nici măcar în cercul meu de prieteni queer. Multora dintre ei nu le place că nu vorbesc deschis. Au un anumit nume pe care le place să fie strigați și toți apropiații le spun așa. Dar nu simt că pot vorbi, să zicem, cu un angajator sau cu altcineva și să spună: „Hei, poți să-mi spui așa?”. Ceea ce nu e greu de făcut. La fel e și atunci când cineva, să zicem, își schimbă numele de familie sau e chiar atât de ușor, sau chiar și în engleză, când nu cunoști pe cineva, să zicem că și-a uitat portofelul, folosești „ei” și e pentru că nu știi cine e. Și e atât de simplu. Nu, de multe ori nu e vorba de genul „oh, nu pot face asta. E prea greu”. Sunt doar scuze pentru că nu vrei să o faci. E foarte ușor de făcut. Cred că e doar din lipsă de efort și de dorința de a înțelege.

–

Siguranță, violență și experiență cotidiană

[0:08:11] Raluca

Și cât de în siguranță te simți în viața de zi cu zi? Sau ai nevoi sau necesități specifice pe care ai dori să le împărtășești?

[0:08:21] Ash

În ceea ce mă privește, cred că, ca orice persoană căreia i s-a atribuit statutul de femeie la naștere, simt că trebuie să am grijă de mine destul de mult, mai ales noaptea. Din fericire, nu am avut prea multe întâlniri în care oamenii au fost agresivi față de mine, dar am avut și alte persoane pe care le cunosc care au avut oameni care le-au venit în față, au încercat să sară pe ele, le-au înjurat. Am avut oameni care mi-au țipat insulte, m-au jignit. Am fost pe rețelele de socializare unde mi s-a spus că mă sinucid sau pur și simplu au folosit limbaj plin de ură. Mai ales acum, în această perioadă, în România, simt că este mai vulnerabilă pentru persoanele care sunt atribuite statutului de femeie la naștere sau care se prezintă cât de cât ca femei, din cauza violenței continue care se apropie. Și au făcut-o chiar și în cercul meu de prieteni apropiați, pentru că petrecem atât de mult timp în oraș, mai ales la universitate, avem zile foarte lungi și îmi pot doar imagina cum este și pentru persoanele queer care lucrează foarte târziu sau au ture de noapte. Mă gândesc să cumpăr spray cu piper doar ca să am liniște sufletească. Uneori mă simt destul de în siguranță în felul în care mă prezint, pentru că sunt destul de masculin. Am privilegiul că, chiar dacă nu am luat hormoni sau ceva de genul ăsta, doar pentru că am părul scurt, constituția mea naturală și înălțimea mea, am privilegiul și avantajul de a trece drept un bărbat cis de cele mai multe ori. Și a fost într-adevăr șocant la început când am început să mă prezint ca un bărbat foarte masculin. Pur și simplu libertatea, să pot face atât de multe lucruri fără să mă gândesc cu adevărat la ele nici măcar în timpul zilei, pentru că acum, că sunt mai androgin în felul în care mă exprim și port machiaj de multe ori, oamenii încă presupun că sunt femeie, lucru la care am ajuns să fiu cam indiferent. Și încă nu voi uita niciodată cum a fost pentru prima dată când am putut să mă plimb când se întuneca afară. A fost uluitor. Sau chiar lucrurile mărunte, cum ar fi cât de accesibile sunt hainele, cum ar fi blugii, având suficient spațiu… cât de mult mai mult spațiu exista pentru mine, ca persoană masculină, a fost oarecum greu de adaptat la asta.

[0:11:34] Raluca

Și ai fost vreodată victimă a violenței fizice sau verbale, agresiunilor sau oricărui alt tip de hărțuire?

[0:11:43] Ash

Am fost (din cauza asta). Da, am fost hărțuit, am fost scuipat, am primit pietre în mine. Și am cunoscut, cum am mai spus, alte persoane care au fost hărțuite pe stradă sau online din cauza asta. Și te zguduie profund, mai ales în acel moment și când ești mai vizibil queer, în cele din urmă, între ghilimele, te obișnuiești, dar nu chiar pentru că ești încă om. Încă ai reacții. Încă te afectează. Dar devii cumva desensibilizat la asta pentru că se întâmplă atât de des, chiar și în moduri microscopice, chiar și microagresiuni în care oamenii spun că îți subminează identitatea. Am avut oameni care au spus că, doar pentru că sunt trans, mi-ar discredita masculinitatea într-un fel și ar spune: „O, dacă aș fi fost bisexuală, m-aș fi dat la tine”. Sunt ok.

–

Vizibilitate și autoexprimare

[0:12:55] Raluca

Bine. Și cât de deschis ești în viața ta profesională și socială cu privire la faptul că ești o persoană trans? Crezi că este important ca cei cu care lucrezi, interacționezi sau locuiești să știe asta despre tine?

[0:13:12] Ash

Pentru mine este ca o parte instrumentală, mai ales ca artist. Îmi exprim atât de mult identitatea și pe mine însumi chiar și prin felul în care mă îmbrac, care este pentru mine o artă, prin felul în care îmi expun lucrările ca pictor și prin oamenii cu care interacționez, ne adâncim atât de mult în semnificații, identitate și simbolism mai profunde, încât este aproape imposibil să nu-mi fie cunoscută identitatea. Este o parte atât de instrumentală și reprezintă pur și simplu cine sunt. Nu mai pot… am ajuns într-un punct în care nu mai pot trăi în umbră sau pur și simplu să mă închid la colț ca alții să se simtă confortabil. Așa că a fi deschis, mai ales cu profesorii mei universitari, a fost un lucru cu adevărat important pentru mine. Și mi-a creat o atmosferă atât de confortabilă. Mă simt ca acasă și în siguranță cu ei și ca și cum aș aparține unui grup pur și simplu pentru că sunt strigat cu numele pe care îl prefer și sunt cunoscut astfel și trebuie să mă prezint în contexte profesionale cu numele meu preferat. M-am simțit atât de afirmat și încrezător și ca și cum, în sfârșit, eram văzut. A devenit o parte atât de instrumentală din ceea ce sunt. Nu mă văd ascunzându-mă sau fără să-mi arăt cel mai autentic sine. Chiar și faptul că părinții prietenului meu mă cunosc doar ca Ash și nu sub orice alt nume mi-a modificat cumva chimia creierului. A fost o experiență atât de validatoare și participarea la acele lucruri mărunte, chiar mă simt bine.

[0:15:20] Raluca

Și având în vedere că societatea interpretează procesul de afirmare a genului printr-un înainte și un după, din experiența ta, ai perceput o schimbare în comportamentul celorlalți atunci când ai început să socializezi cu un gen diferit?

[0:15:39] Ash

Aș spune că da, în multe privințe. În general, tranziția fiecăruia, indiferent de specificul cu care se identifică, arată diferit, are obiective diferite, necesită un timp diferit. Mulți oameni trec prin tranziție mai târziu în viață și își dau seama de asta. Unii oameni nu vor să treacă la medicamente sau ceva de genul acesta pentru că se simt mai siguri în identitatea lor. Arată diferit pentru fiecare persoană. Chestiunea alegerii și a accesibilității pentru ca acest lucru să se întâmple este cu adevărat esențială și, pentru mine, am văzut oameni tratându-mă diferit odată ce am început să mă prezint în acest fel, nu numai că am fost văzut mai mult sau pur și simplu recunoscut mai bine, dar am văzut oameni care și-au schimbat modul în care preferau să mă trateze, la bine și la rău. De asemenea, m-a ajutat mai mult ca persoană, iar acea schimbare din mine s-a reflectat și asupra modului în care oamenii mă percep și mă tratează. Cred că, în multe privințe, schimbarea sau performanța este negativă după ce începi tranziția. Poate fi și dintr-un loc, să zicem, pentru membrii familiei sau pentru altcineva… Poate fi dintr-un loc de frică. S-ar putea să simtă că te pierd. Ceea ce nu este adevărat. Nu mori. Ești aceeași persoană. Pur și simplu evoluezi ca orice altă persoană, pentru că nicio persoană nu rămâne exact la fel de-a lungul vieții. Cu toții ne schimbăm și evoluăm și este un lucru normal. Cred că ajungem la un punct de înțelegere și la un loc sigur în care putem comunica de genul: „Nu mă pierzi. Nu ai niciun motiv să reacționezi atât de violent împotriva acestui lucru sau să te opui atât de mult fără măcar să asculți”. Cred că multor oameni le poate schimba părerea doar dacă li se spune și li se explică lucrurile într-un mod care să le permită să se simtă mai în siguranță.

–

Viața după tranziție — mai ușoară sau mai grea?

[0:18:04] Raluca

Deci viața ta a fost mai ușoară sau mai grea după ce te-ai exprimat cu un gen diferit de ([Ash]ambele) o parte?

[0:18:14] Ash

Aș spune că are și aspecte negative, așa cum am spus, a fi vizibil queer poate fi uneori o provocare sau poate face ca oamenii să nu fie neapărat dezaprobatori sau să reacționeze mai violent față de tine, ci și multe. Trebuie să dai multe explicații. Odată ce începi tranziția, devii un fel de enciclopedie și trebuie să educi o mulțime de oameni, ceea ce poate fi obositor, dar mai ales într-o țară atât de puțin dezvoltată din acest punct de vedere, este ceva ce trebuie să faci, din păcate, și trebuie doar să ai multă răbdare. Dar în cazul meu, simt că a avut un efect mult mai pozitiv asupra vieții mele și asupra calității vieții mele în general, s-a îmbunătățit mult mai mult.

[0:19:22] Raluca

Mhm. Și în țara ta, România, ai fost vreodată obligat să urmezi un tratament sau o intervenție medicală sau psihologică pentru a-ți menține genul cu care te-ai născut?

[0:19:35] Ash

Deci am simțit presiunea să fi trecut, să zicem, prin vreo tabără religioasă sau ceva de genul acesta, cunosc oameni care au făcut-o. Dar am simțit presiunea de care aveam nevoie, mai ales din partea anumitor oameni. Pentru că, din cauza acestei frici de necunoscut sau de neînțelegere, m-am simțit presat să mă prezint într-un anumit fel. Trebuia să fiu cineva care nu sunt. Și am fost cumva forțat în acest rol pe care ei l-au conceput despre ceea ce se așteaptă de la mine, pur și simplu din cauza propriilor lor nesiguranțe, temeri sau lipse de cunoștințe. Și a fost greu, mai ales ca un copil în curs de dezvoltare, pentru că am început tranziția destul de devreme. Am fost, mai ales la început, am întâmpinat destul de multă rezistență din partea anumitor oameni, dar trebuie cumva să înveți cum să pui piciorul în pământ și să stabilești limite. Cu anumiți oameni, va trebui să-ți acorzi timp pentru a le explica cu adevărat lucruri și a purta conversații profunde. Și unii nu vor vrea să asculte și vei realiza că poate nu sunt cine crezi tu că sunt, nu sunt prea buni pentru tine și va trebui să renunți ocazional la anumiți oameni.

–

Schimbări necesare în România

[0:21:05] Raluca

Și ce schimbări sunt necesare în România pentru a crea medii sigure și accesibile persoanelor trans?

[0:21:14] Ash

Cred că, în primul rând, conștientizarea, pentru că există o stigmatizare sau niște noțiuni preconcepute despre ce înseamnă să fii trans și pentru că, în special în presa românească, a devenit o caricatură. E un fel de nevoie de curaj să exprimi asta. Simt că nici măcar această opțiune nu se aplică doar persoanelor trans. Am avut și colegi de clasă care se identifică cu genul care le-a fost atribuit la naștere. Dar au mai multe nume și, prin urmare, nu vor să fie strigați așa. Iar profesorul le spunea: „Bine, nu-mi pasă. E numele tău. O să continui să te strig așa”, dintr-un fel de control. Vor să-ți ignore asta sau pur și simplu nu vor să te asculte. Și simt că există opțiunea, de exemplu, mai ales în instituțiile de învățământ sau la locul de muncă în general, de a avea opțiunea de a scrie cum vrei să fii numit, nu doar pronumele, ci și numele tău. Simt că ar ajuta pe mulți dintre oamenii, pentru că unii oameni, din nou, nu se identifică cu numele lor de naștere. Poate că nu sunt binari sau sub umbrela transgender, oricare ar fi. Sau pur și simplu nu le place numele lor. Există unii oameni cărora pur și simplu nu le place nici măcar versiunea lungă sau doar numele în ansamblu. Li se spune altfel. Și faptul că sunt tratați cu acel respect necesar tuturor, schimbă multe. Și a avea locul unde să poți fi tu însuți este, cred, cel mai important, pentru că avem atât de puțin spațiu, mai ales în public sau în clădiri. Pare imposibil să ieși din ascunzătoare.

–

Conștientizare timpurie și mesaj către ceilalți

[0:23:17] Raluca

Și dacă ar fi să te întorci în copilărie și să-ți amintești când și cum ți-ai descoperit identitatea transgender și ce mesaj ai dori să împărtășești cu alte persoane care sunt pe cale să înceapă această călătorie a tranziției?

[0:23:39] Ash

Cred că aveam vreo șase sau șapte ani. Mă jucam cu niște prieteni din cartier. Vorbeam despre desenele animate Teen Titans. Vorbeam despre niște personaje. Și, în mod ironic, cele două prietene ale mele, ambele fete, au ajuns să mărturisească ceva de genul: „O, dacă aș fi băiat, aș ieși cu Raven, care e un personaj. E fată.” Și erau cam de acord. Apoi m-am oprit și am dat din cap aprobator, fără să am nicio idee preconcepută de genul „oh, asta e greșit” sau ceva de genul ăsta, pentru că genul ăsta de idei nu este niciodată predat înnăscut unei persoane, mai ales unui copil. Ci sunt învățate lucrurile de genul „oh, asta e greșit” sau „asta e rău”, pentru că înainte să fiu expus oricăror stigmate sociale față de asta, credeam că e ceva de genul „da, nu, ai face-o, dacă simți așa, simți așa”.

[0:24:43] Raluca

Poate fi.

[0:24:45] Ash

Da. Și îmi amintesc că m-am oprit la idee și m-am gândit, nu neapărat dacă aș ieși cu Raven. Mă opream cumva și mă gândeam dacă aș fi băiat. Și am avut un moment în care am pierdut controlul și cred că puteai vedea niște sclipici în jurul capului meu și eram atât de adâncit în gânduri încât a trebuit să mă trezească. Și ei mă întrebau: „Ești bine?” Bine. Le-am răspuns: „Da, nu, sunt bine.” Și am avut această idee, care mi-a adus atât de multă bucurie pentru că, chiar și înainte, deși îmi plăceau lucrurile strălucitoare și mă jucam cu păpuși și culoarea roz, tot îmi plăceau nu doar lucrurile tradiționale, să zicem, mai feminine sau de fete. Îmi plăceau jocurile video. Îmi plăcea să ies cu mulți băieți, iar mama îmi spunea mereu: „Oh, de ce stai tot timpul cu băieți?” Eu i-am răspuns: „Ce e în neregulă cu asta? Și eu ies cu fete. Nu e ceva exclusivist.” Sau pur și simplu să fac aceste lucruri, mai ales cu fratele meu mai mare. M-a făcut să descopăr mult mai multe lucruri despre mine și cum îmi plăceau, și am avut parte de experiențe care m-au făcut să simt că: „Uau, descopăr această lume cu totul nouă”. Așadar, simt că pentru toți cei care sunt pe cale să înceapă călătoria lor de tranziție, știu că este copleșitor. S-ar putea să vă fie frică, să nu fiți siguri cum va decurge sau să credeți că există o singură modalitate de a face asta. Nu există o singură modalitate fixă ​​de a face tranziția pentru toată lumea. Călătoria fiecăruia arată diferit. Trebuie doar să vă acordați timp și să aveți încredere în proces. Fiți siguri de voi și aveți încredere în voi înșivă că faceți tot posibilul să vă simțiți mai mult voi înșivă și să deveniți persoana care simțiți că ați fost dintotdeauna, dar care nu ați putut fi.

–

Încheiere și recunoștință

[0:26:49] Raluca

Mulțumesc foarte mult și mulțumesc pentru toată mintea deschisă ([Ash]mulțumesc) și ideile pe care le-ai împărtășit.

[0:26:55] Cenușă

Mulțumesc că m-ai primit.

Notă editorială

Acest interviu a fost realizat și scris de Raluca pentru proiectul TRANScenDANCE, cofinanțat de Programul Erasmus+ al Uniunii Europene.

Mărturia lui Ash — cea a unei tinere persoane trans și non-binare din România — scoate la iveală provocările și speranțele unei generații care se străduiește să existe pe deplin în ciuda fricii și prejudecăților.

Între vulnerabilitate și forță tăcută, Ash întruchipează o tinerețe care modelează schimbarea prin blândețe, conștientizare și curajul de a fi tu însuți.

O voce prețioasă despre libertate, acceptare și frumusețea diversității umane.

Raluca, pentru proiectul TRANScenDANCE
©Proiect TRANScenDANCE – Erasmus+ 2025